În cadrul consiliului profesoral din ziua de 30 aprilie 2026, a avut loc diseminarea a două mobilități de grup cu elevii realizate în anul III de Acreditare Erasmus+
Să fii cetățean european înseamnă, înainte de toate, să înțelegi de unde vii pentru a ști încotro te îndrepți.
Pentru 16 elevi și 4 profesori însoțitori ai școlii noastre, ultimul an a fost marcat de două experiențe care au transformat învățarea dintr-un concept abstract într-o aventură culturală de neuitat.
Iată povestea celor două mobilități de grup care aulărgit orizonturi:
Italia: tradiție și sustenabilitate în Giovinazzo (octombrie 2025)
Prima oprire a fost în "tocul" Italiei, la "Instituto Comprensivo don S. Bavaro-Marconi" din Giovinazzo, Italia .
Elevii: BUIUC NECTARIA, GRIGORIU SOFIA MARIA, TĂNASĂ MATHIAS, IONUȚ MIHAI NICOLAE MARIO, HOGEA ANA-MARIA, MĂNESCU DELIA-ȘTEFANIA, CEICĂ MIHAI, DIACONIȚA TEODORA-MARIA, însoțiți de d-nele prof. Nicoleta-Cristina Cretu, Diana-Lia Buzenchi si Simona-Elena Timaru, au explorat moștenirea latină și valorile fundamentale ale Europei de azi.
Prin diseminarea experienței de învățare și interculturale, elevii au devenit lideri de opinie, autentici #Ambasadori Erasmus+, analizând critic sisteme de educație formală și informală, culturi și moduri de viață diferite.
Dincolo de școală, pentru o săptămână, elevii noștri au devenit parte din familii italiene, experimentând ospitalitatea autentică și descoperind că, deși vorbim limbi diferite, emoțiile și valorile sunt aceleași.
Grecia: tehnologie, democrație și istorie în Kavala (martie 2026)
Primăvara aceasta, i-a găsit pe tărâmul filozofilor, la Școala Gimnazială nr. 2 din Kavala, pe elevii: BOFU IUSTIN, CUCIUREANU MARIA, BALAUR IONUT, STANCIU CRISTIANA, TÂRNOVEANU RAOUL, MAROLICARU ALINA, MOLDOVEANU REBECA, LUCA CATALEYA, însoțiți de prof. Octavian Gâdici și prof. Alexandru Stâncescu.
Într-un decor dominat de istoria antică a Greciei, elevii au utilizat instrumente moderne pentru a-și prezenta ideile și pentru a colabora cu partenerii greci.
Experiența culturală s-a concretizat inclusiv prin memorabila explorarea a siturilor arheologice și înțelegerea modului în care cultura greacă a pus bazele civilizației democratice europene.
Gazdele din Kavala au demonstrat ce înseamnă celebra „filoxenia”, oferindu-le elevilor o perspectivă unică asupra vieții cotidiene într-o școală și într-un cămin grecesc.
Fie că au dezbătut principii democratice în Grecia sau au trăit farmecul existenței din Italia, toți participanții s-au întors cu o certitudine: #Erasmus+ este mai mult decât un schimb de experiență, este o lecție de viață.
Felicitări #Ambasadorilor #Erasmus ai școlii noastre!